“Autobiografia lui Bertrand Russell” este o lectură captivantă și instructivă, care oferă o perspectivă unică asupra vieții și gândirii filosofice a unuia dintre cei mai importanți și influenți gânditori ai secolului al-XX-lea.
Scurta introducere a lui Bertrand Russell
Bertrand Russell, născut pe 18 mai 1872 și decedat pe 2 februarie 1970, a fost un filosof, matematician, logician, scriitor și activist pentru pace britanic. El este considerat unul dintre cei mai importanți și influenți filosofi ai secolului al 20-lea.
Russell s-a născut într-o familie aristocratică și a studiat la Trinity College, Cambridge, unde a obținut o diplomă în matematică. El a devenit interesat de filosofia matematicii și a dezvoltat o nouă abordare a logicii matematice, care a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării acestei discipline. Russell a scris o serie de lucrări importante despre logica, matematică și filosofie, printre care "Principles of Mathematics" (1903), "Principia Mathematica" (1910-1913), scrisă în colaborare cu Alfred North Whitehead, și "Our Knowledge of the External World" (1914).
În afară de contribuțiile sale în domeniul matematicii și logicii, Russell a fost, de asemenea, un filosof important în domeniul filosofiei analitice. El a fost unul dintre fondatorii filosofiei analitice, care se concentrează pe analiza limbajului și a conceptelor pentru a clarifica și rezolva problemele filosofice. Russell a dezvoltat o teorie a descrierilor definite, care a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării filosofiei analitice.
Bertrand Russell a fost arestat în 1961 pentru că a participat la o demonstrație antinucleară de la Londra. Aceasta nu a fost prima lui întâlnire cu problemele legale din cauza opiniilor sale divergente. În timpul Primului Război Mondial, activitățile lui Russell ca pacifist au dus la amendarea lui, revocarea din funcția de lector și închis timp de șase luni în 1918.
Condamnarea sa a dus, de asemenea, la pierderea profesoratului său la Trinity College, Cambridge, și a fost condamnat la a doua divizie a sistemului penal britanic, care avea condiții mai dure de detenție. Pacifismul și opoziția lui Russell față de armele nucleare au fost în concordanță cu angajamentul său de-a lungul vieții față de idealurile umanitare și libertatea de gândire, pentru care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1950.
1. Revenind la familia bunicii, îmi amintesc prea puțin despre sora ei, lady Elizabeth Romilly, cu excepția faptului ca a fost prima persoană de la care am auzit despre Rudyard Kipling, ale cărei Simple povești le admira foarte tare. Cealaltă soră, lady Charlotte Portal, pe care eu o știam drept mătușa Lottie, era mai colorată. Se spunea despre ea ca în copilărie căzuse din pat și, fără să se trezească, murmurase: “Capul îmi este la pământ, mândria mi-a fost doborâtă.” Se mai spune că, auzindu-i pe cei mari vorbind despre somnambulism, se trezise noaptea următoare și se plimbase prin casă cu un aer somnambulic, sau cel puțin așa spera ea. Adulții, care și-au dat seama că era trează ca ziua, au hotărât să nu spună nimic despre episod. Tăcerea lor din dimineața următoare a dezamăgit-o atât de tare, încât în cele din urmă, a spus: “Dar nu m-a văzut nimeni cum am mers în somn noaptea trecută?” Mai tarziu, avea obiceiul să se exprime neinspirat. Odată, când trebuia să comande o trăsură pentru trei persoane, s-a gândit că una cu două roți ar fi prea mică, iar una cu patru roti - prea mare, așa ca i-a spus valetului să cheme o trăsură cu trei roți. Altă dată, valetul, pe nume George, o conducea la gară, de unde urma să plece spre continent. Cu gândul că ar putea să aibă nevoie să-i scrie despre treburile casei, și-a amintit dintr-o dată că nu-i cunoștea numele de familie. Imediat după ce trenul s-a pus în mișcare, a scos capul pe fereastră și a strigat: “George, George, cum te cheamă?” “George, doamnă”, a venit răspunsul. După care trenul s-a îndepărtat prea tare ca să-l mai audă. …
2. Mătușa Agatha era cea mai tânără dintre adulții de la Pembroke Lodge. De fapt, era doar cu nouăsprezece ani mai mare decât mine, așa că atunci când am venit eu acolo ea avea douăzeci și doi de ani. În primii ani pe care i-am petrecut la Pembroke Lodge, a făcut tot felul de încercări de a mă educa, dar fără prea mare succes. Avea trei mingi în culori vii, una roșie, una galbenă și una albastră. Ridică mingea roșie și mă întreba: “Ce culoare are?”; iar eu răspundeam : “Galbena”. Apoi o punea lângă canarul ei și spunea: “Crezi ca e de aceeași culoare cu canarul?” Eu spuneam “Nu”, dar, de vreme ce nu știam că pasărea era galbenă, asta nu ma ajuta prea mult. Cu vremea trebuie să fi învățat totuși culorile, dar nu-mi amintesc decât discuțiile din perioada când nu le cunoșteam. Apoi a încercat să mă învețe să citesc, dar efortul mă depășea cu totul. Un singur cuvânt am reușit să citesc cât timp m-a învățat ea, anume “ori”. Alte cuvinte, deși la fel de scurte, nu reușeam să mi le amintesc. Probabil că s-a lăsat păgubașă, fiindcă la scurtă vreme după ce am împlinit cinci ani, am fost încredințat unei grădinițe, care a reușit, în sfârșit, să mă învețe greul meșteșug al cititului. Pe la șase sau șapte ani iar a început să se ocupe de mine și m-a învățat despre istoria constituției engleze. Subiectul mă interesa chiar foarte mult și-mi amintesc până în ziua de azi mare parte din ce m-a învățat ea. …
3. Adulții cu care intrăm în contact erau remarcabil de incapabili să înțeleagă intensitatea emoțiilor unui copil. Când, la patru ani, am fost dus la Richmond să mi se facă un portret, fotografului i-a fost greu să mă convingă să stau locului și, în cele din urmă, mi-a promis chec dacă stau nemișcat. Până atunci nu mâncasem chec decât o dată în viață și-mi rămăsese în minte drept un apogeu al extazului. Așadar, am stat cuminte ca un șoricel, iar fotografia a ieșit foarte reușită. Dar checul nu l-am mai primit. …
4. Obișnuia să stea în salonul spațios în fiecare după-amiază și să primească la ceai un șir de vizitatori, printre care cei mai eminenți scriitori ai vremii. Când ieșea vreunul din încăpere, se întorcea spre ceilalți, cu un oftat, și spunea: “Tare obositori mai sunt netoții.” …
Comments
Post a Comment