De ce cred oamenii orice le zice un titlu țipător și un nene cu microfon?

De ce cred oamenii orice le zice un titlu țipător și un nene cu microfon? O poveste ironică despre naivitate și lipsa de dovezi

Bine ați venit în epoca informației, unde adevărul e opțional, iar dovezile sunt doar un accesoriu pe care îl porți dacă vrei să pari fancy! Trăim vremuri fascinante, în care oamenii înghit pe nemestecate orice știre cu titlu de tip „ȘOCANT: Apa e udă, confirmă experții!” sau orice recomandare de la un influencer care n-a citit o carte de la „Marea Mea Enciclopedie cu Animale” din clasa a treia. Hai să disecăm ironic, sarcastic și cu un strop de umor această pandemie de credulitate care ne bântuie mai rău decât reclamele la pastile de slăbit.

„Am văzut pe net, deci e adevărat!”

Să începem cu un adevăr universal: dacă e pe internet, trebuie să fie real, nu? Adică, cine ar avea timp să inventeze prostii și să le arunce online? (Răspuns: cam toată lumea cu o conexiune Wi-Fi și o vendetă personală.) Oamenii au o încredere oarbă în orice le apare în feed, mai ales dacă e scris cu CAPS LOCK și are trei semne de exclamare. „VACCINURILE SUNT ANTIDOTURI PENTRU TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE ȘI VIAȚA FĂRĂ DE MOARTE!!!” – zice un articol fără surse, fără autor, fără logică. Și totuși, mătușa Geta e deja convinsă că semnalul 5G îi citește gândurile. (Spoiler: Geta n-are gânduri atât de interesante.)

E fascinant cum funcționează mintea umană: cu cât o afirmație e mai absurdă, cu atât pare mai credibilă. De ce să te obosești cu studii plictisitoare, cifre sau – Doamne ferește! – dovezi, când poți să arunci un „Așa zic experții” și să lași publicul să-și imagineze restul? Experți în ce? Nimeni nu întreabă. Poate sunt experți în tricotat sau în crescut castraveți, dar hei, sună cu ce cred eu, deci cumpărăm!

Rețelele sociale sunt un paradis al recomandărilor fără bază. Ai un tip cu 12 urmăritori care îți spune că dacă mănânci doar coji de portocală timp de o lună, o să trăiești până la 150 de ani. Dovezi? „Am încercat eu și mă simt bine.” Genial! Uită de cercetările științifice, de jurnalele medicale sau de bunul-simț – experiența personală a lui @PortocalăMan e tot ce contează. Și uite așa, mii de oameni stau cu lingurița în mână, savurând coji de portocale ca pe un ceai de mușețel, pentru că „un nene de pe net a zis că funcționează”.

E ironic, nu? Avem acces la mai multă informație ca niciodată, dar preferăm să credem un vlogger care filmează cu telefonul în baie în loc să citim un studiu de la niște oameni care și-au petrecut 20 de ani cercetând subiectul. De ce? Pentru că studiile n-au filtre funny și nu vin cu un „like și subscribe” la final.

„Știrile nu mint, doar exagerează un pic”

Să trecem la mass-media, acel loc magic unde adevărul e doar un punct de plecare pentru o poveste bună. „Cercetătorii au descoperit că ciocolata te face nemuritor!” – urlă un titlu. Realitatea? Un studiu minuscul pe șoareci, finanțat de o companie de dulciuri, care zice că poate ciocolata nu e chiar atât de rea. Dar cine mai citește articolul? Titlul e suficient, iar acum toată lumea mănâncă Milka la kil și așteaptă să devină Highlander.

Ce e și mai amuzant e că oamenii nu cer dovezi. „A zis la TV” e echivalentul modern al „Așa a zis Dumnezeu”. Dacă un prezentator cu cravată și o față serioasă îți spune că ploaia de mâine e din cauza extratereștrilor, o să vezi vecinii cu umbrele și binocluri, căutând OZN-uri. Nimeni nu zice: „Stai așa, arată-mi datele, studiul, sursa!” Nu, e mai simplu să crezi și să dai share.

Soluția? O doză zdravănă de scepticism

Cum scăpăm de asta? Simplu: să ne punem întrebări. „Cine zice asta? De unde știe? Ce dovezi are?” Nu trebuie să devii detectiv, dar măcar să nu înghiți orice ți se aruncă în față ca un pește flămând. Dacă un tip îți spune că usturoiul vindecă tot, întreabă-l: „Unde-i studiul clinic, frate? Sau doar ai mirosit tu un cățel și te-ai simțit bine?” Dacă o știre sună prea bine (sau prea rău) ca să fie adevărată, probabil e un balon umflat cu aer cald.

Până la urmă, trăim într-o lume unde adevărul e ca un ac în carul cu fân – trebuie să sapi ca să-l găsești. Dar, hei, de ce să ne obosim, când e mult mai distractiv să credem că luna e plată și că Bill Gates ne controlează vremea cu un joystick? Poate că naivitatea asta e felul nostru de a face viața mai interesantă. Sau poate suntem doar leneși. Oricum, eu mă duc să-mi pun coji de portocală în cafea – am citit undeva că mă face mai deștept.